Casa Albă: Regimul iranian împotriva căruia luptă Trump a dirijat atacul din Beirut. La 43 de ani de la atacul Hezbollah, Corpul de Infanterie Marină al SUA afirmă: „Au venit în pace”

Washington, SUA

Casa Albă a calificat atacul cu bombă din 1983 asupra cazărmii pușcașilor marini americani din Beirut, Liban, drept opera unor teroriști Hezbollah, pe 23 octombrie (ora locală), cu ocazia comemorării a 43 de ani de la tragedie, precizând că entitatea care a coordonat, a finanțat și a ordonat atacul este chiar regimul iranian împotriva căruia luptă astăzi președintele Donald Trump. Casa Albă a scris în acea zi pe contul său oficial de X: „În urmă cu 43 de ani, teroriștii Hezbollah au atacat cazarma pușcașilor marini americani din Beirut, Liban, ucigând 241 de americani. Nu vom uita niciodată sacrificiul lor.” Casa Albă a adăugat: „Atacul a fost coordonat, finanțat și ordonat de același regim iranian malefic împotriva căruia luptă astăzi președintele Trump.” Ambasada SUA în Liban a distribuit, de asemenea, mesajul Casei Albe pe contul său oficial de X în aceeași zi.

Corpul Pușcașilor Marini: „Una dintre cele mai sângeroase zile din istoria Corpului Pușcașilor Marini… Ei au venit pentru pace”

Pe 23 octombrie, Corpul Pușcașilor Marini ai SUA a publicat pe contul său oficial de X un mesaj intitulat „În amintirea Beirutului” (In Remembrance of Beirut), precizând că atacul terorist cu bombă asupra cazărmii pușcașilor marini din Beirut din acea zi a anului 1983 a curmat viața a 241 de militari americani care făceau parte din Forța Multinațională din Liban, printre care 220 de pușcași marini. Corpul Pușcașilor Marini a scris: „Un atacator sinucigaș a intrat cu un camion încărcat cu explozibili în cazarma care găzduia pușcașii marini americani aflați într-o misiune de menținere a păcii”, adăugând că „atacul a prăbușit clădirea, devenind una dintre zilele cu cele mai grele pierderi de vieți omenești din istoria Corpului Pușcașilor Marini”. Corpul Pușcașilor Marini a subliniat că militarii din Beirut fuseseră trimiși pentru a sprijini restabilirea păcii și a stabilității pe fondul escaladării violențelor din Liban, adăugând: „Aceștia și-au îndeplinit misiunea cu curaj, profesionalism și devotament de neclintit unii față de alții în fața pericolului”. Corpul Pușcașilor Marini a menționat: „Atacul cu bombă din Beirut a lăsat o amprentă de neșters asupra Corpului Pușcașilor Marini și a națiunii noastre”, încheind: „Astăzi, ne amintim de cei 241 de militari americani care nu s-au mai întors niciodată acasă și le onorăm curajul, sacrificiul și devotamentul față de misiune. Ei au venit pentru pace. Nu vor fi uitați niciodată.”

Ceremonie comemorativă la Camp Lejeune: „Beirutul nu este doar o parte din istorie, ci o parte din noi înșine”

În aceeași zi, la monumentul dedicat Beirutului din Lejeune Memorial Gardens din Jacksonville, Carolina de Nord, a avut loc ceremonia anuală de comemorare a victimelor din Beirut (Beirut Memorial Observance). Potrivit Serviciului de Distribuție a Informațiilor Vizuale al Apărării (DVIDS), evenimentul a reunit lideri de la Baza Corpului Pușcașilor Marini Camp Lejeune, Baza Aeriană a Pușcașilor Marini New River și din orașul Jacksonville, aducând un omagiu militarilor care au servit în Liban și Grenada între 1981 și 1984, în special celor care și-au pierdut viața în atacul cu bombă din Beirut din 23 octombrie 1983. Ceremonia a cuprins discursuri comemorative rostite de lideri militari și comunitari, momente muzicale susținute de fanfara Diviziei a 2-a de Pușcași Marini și corul „Stallion” al Liceului Southwest, depuneri de coroane, salve de onoare și intonarea soneriei de stingere „Taps”.

Generalul de brigadă Andre M. Ingram, comandantul Comandamentului Instalațiilor Corpului Pușcașilor Marini din Regiunea de Est și al Bazei Camp Lejeune, cel care a rostit alocuțiunea de bun venit, a declarat: „Eram prea tânăr pentru a înțelege pe deplin tragedia când s-a petrecut, însă de-a lungul întregii mele vieți de adult am servit într-o instituție în care amintirea trupelor americane de menținere a păcii pe care le-am pierdut a fost transmisă cu devotament de la o generație de pușcași marini la alta”. Generalul de brigadă Ingram a afirmat: „Aceste învățăminte sunt țesute în fiecare fibră a Corpului nostru. Ele influențează modul în care ne antrenăm, modul în care ne protejăm efectivele și modul în care conștientizăm greaua responsabilitate de a trimite tineri pușcași marini în primejdie”, adăugând: „În acest sens, Beirutul nu este doar o parte din istoria noastră. Este o parte din noi înșine”.

Generalul-locotenent Robert C. Fulford, comandantul Forței a II-a Expediționare a Pușcașilor Marini, a susținut discursul comemorativ, transmițând angajamentul pușcașilor marini și al marinarilor din U.S. Navy care servesc astăzi de a duce mai departe moștenirea și memoria veteranilor și a celor căzuți la Beirut. Generalul-locotenent Fulford a declarat: „În calitate de pușcași marini și marinari din cadrul Forței Întrunite Aer-Sol a Pușcașilor Marini din Carolina (MAGTF), stăm cu mândrie de veghe, preluând tradiția serviciului devotat în apărarea națiunii transmisă de veteranii noștri din Beirut”, adăugând: „Promitem un devotament neclintit în zilele care vor veni, iar dacă va izbucni o criză, noi vom fi acolo”. El a continuat: „Ne vom aminti mereu de pușcașii marini și marinarii care au servit și s-au sacrificat la Beirut”.

Reagan: „Cei care au ordonat această atrocitate vor fi cu siguranță trași la răspundere”

Președintele Ronald Reagan a relatat nemijlocit desfășurarea evenimentelor în cadrul unui discurs adresat națiunii la 27 octombrie 1983. Conform transcrierii păstrate de Biblioteca Prezidențială Ronald Reagan, președintele Reagan a arătat că la acea dată aproximativ 1.600 de pușcași marini erau staționați în Liban ca parte a forței multinaționale, declarând: „Duminica trecută, la ora 6:22 dimineața, ora Beirutului, pe când se îngâna ziua cu noaptea, un camion care semăna cu atâtea alte vehicule din acel oraș s-a apropiat de aeroport pe o șosea principală aglomerată. La volan se afla un tânăr aflat într-o misiune sinucigașă”. Președintele Reagan a precizat că acel camion transporta aproximativ 2.000 de livre de explozibil, a rupt sârma ghimpată și mai multe rânduri de obstacole, a spart ușile clădirii cartierului general unde dormeau pușcașii marini și a explodat imediat, ducând la prăbușirea clădirii de beton cu patru etaje. El a explicat că, aproape în același moment, un alt autovehicul a pătruns într-o clădire cu opt etaje unde funcționa cartierul general al forțelor franceze de menținere a păcii, omorând peste 50 de militari francezi. Președintele Reagan a afirmat: „Peste 200 de militari aflați în somn și-au pierdut viața în acel atac singular, oribil și lipsit de noimă. Mulți alții au fost răniți și primesc îngrijiri în spitale de aici (din Statele Unite) sau din Europa”. El a adăugat că pușcașii marini erau poziționați la sud de Beirut, în proximitatea singurului aeroport deschis din Liban, la circa o milă spre nord aflându-se o unitate italiană, iar în imediata apropiere trupe franceze și o companie britanică.

În acel discurs, președintele Reagan a subliniat: „Există dovezi circumstanțiale puternice că atacul împotriva pușcașilor marini a fost dirijat de aceiași teroriști care ne-au distrus ambasada din Beirut printr-o metodă similară”, continuând: „Cei care au ordonat această atrocitate trebuie să primească judecata justiției, și așa se va întâmpla”. El a precizat că „scopul vădit al lunetiștilor și al acestui atac a fost acela de a frânge voința Statelor Unite și de a forța retragerea trupelor americane și franceze din Liban”, evidențiind că „intenția neîndoielnică a teroriștilor este de a anihila sprijinul nostru pentru guvernul libanez și de a distruge capacitatea poporului libanez de a-și decide propriul destin”. El a spus că „forța multinațională a fost atacată tocmai pentru că își îndeplinea misiunea la Beirut”. La întrebarea de ce trebuie să rămână forța multinațională în Liban, președintele Reagan a replicat: „Ar fi lansat oare teroriștii un atac sinucigaș asupra forței multinaționale dacă aceasta nu și-ar fi făcut datoria?”. El a descris misiunea operațională a pușcașilor marini drept „securizarea unui sector din Beirut, menținerea ordinii în acel sector și împiedicarea transformării acelei zone într-un câmp de luptă”, amintind că cuirasatul New Jersey a fost trimis să se alăture forțelor U.S. Navy în largul Libanului pentru a le asigura protecția pușcașilor marini. Președintele Reagan a relatat că secretarul de stat George Shultz, aflat în Europa la o întâlnire cu miniștrii de externe ai țărilor contributoare la forța multinațională, i-a transmis în acea zi telefonic că „aliații noștri rămân deplin devotați misiunii noastre” și că au convenit să facă schimb de informații pentru sporirea vigilenței tuturor trupelor. El a menționat că vicepreședintele George H. W. Bush s-a întors în noaptea precedentă dintr-o vizită la Beirut prezentând un raport detaliat, iar generalul Kelley, comandantul Corpului Pușcașilor Marini, revenit în aceeași zi din Liban, va recomanda măsuri concrete de întărire a securității. Președintele Reagan a adăugat: „Din 1948 încoace, națiunea noastră a recunoscut și asumat obligația morală de a asigura supraviețuirea statală neîntreruptă a Israelului”, subliniind că „Israelul împărtășește valorile noastre democratice”. El a întrebat: „Dacă întoarcem spatele Libanului acum, ce viitor îl mai așteaptă pe Israel?”, avertizând că „dacă teroarea și intimidarea izbândesc, procesul de pace și demersurile Israelului către o securitate autentică vor primi o lovitură fatală”.

În încheierea alocuțiunii, președintele Reagan a relatat o întâmplare povestită de generalul Paul Kelley, pe atunci comandant al Corpului Pușcașilor Marini, din timpul unei vizite efectuate la răniții grav internați într-un spital militar de aviație. Potrivit generalului Kelley, un tânăr pușcaș marin, având trupul conectat la nenumărate tuburi și nemaiputând vedea deslușit, a pipăit cu degetele cele patru stele de pe epoletul comandantului, făcând apoi semn că vrea să transmită un mesaj. Pe o bucată de hârtie oferită, militarul a scris deviza pușcașilor marini: „Semper Fi”. Președintele Reagan a explicat că aceste cuvinte sunt forma scurtă a devizei Corpului Pușcașilor Marini „Semper Fidelis”, însemnând „Mereu credincios”, adăugând: „Generalul Kelley a izbucnit în lacrimi când a citit acele cuvinte. Și cine l-ar putea învinovăți?”.

Decizia Curții Supreme a SUA: „Statele Unite recunosc de multă vreme complicitatea Iranului în acest atac”

Răspunderea regimului iranian a făcut obiectul unor deliberări și în instanțele judecătorești din Statele Unite. În decizia pronunțată la 20 aprilie 2016 în dosarul Bank Markazi v. Peterson, Curtea Supremă a SUA a reținut că vasta majoritate a reclamanților din această cauză au pretins despăgubiri generate de prejudiciile asociate atacului cu bombă din 1983 asupra cazărmii pușcașilor marini din Beirut. Hotărârea citează sentința din 2003 a Tribunalului Districtual al SUA pentru Districtul Columbia din cauza Peterson v. Islamic Republic of Iran: „În jurul orei 6:25 dimineața, ora Beirutului, un camion a spart bariera de protecție și zidul din saci de nisip, pătrunzând în interiorul cazărmii. Ajuns în centrul cazărmii, încărcătura explozivă din camion a fost detonată”, iar „deflagrația de la cazarma pușcașilor marini a curmat viețile a 241 de militari”. În cuprinsul deciziei se subliniază de asemenea că „Statele Unite recunosc de multă vreme complicitatea Iranului în acest atac”, amintindu-se un pasaj dintr-un raport din 1996 al Camerei Reprezentanților a SUA, conform căruia „Iranul a fost inclus pe lista statelor care sponsorizează terorismul la 19 ianuarie 1984, urmare a concluziei administrației executive că a fost implicat în atacul cu bombă din octombrie 1983 asupra cazărmii pușcașilor marini din Beirut”.

În hotărâre se arată că Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Columbia a pronunțat hotărâri în lipsă constatând că „există un suport probatoriu neîndoielnic pentru angajarea răspunderii Iranului față de fiecare reclamant”, reclamanții obținând „hotărâri împotriva Iranului totalizând miliarde de dolari, însă majoritatea covârșitoare a acestora au rămas neexecutate”. Conform motivării, 16 grupuri alcătuite din peste 1.000 de reclamanți — incluzând victime ale terorismului sponsorizat de Iran, administratori succesorali și rude supraviețuitoare — au inițiat în 2008 o procedură de executare silită prin care au cerut atribuirea unor active sub formă de obligațiuni în valoare de aproximativ 1,75 miliarde de dolari, aflate într-un cont bancar din New York atribuit Băncii Centrale a Iranului (Bank Markazi), în contul executării hotărârilor pronunțate în lipsă împotriva statului iranian. Curtea Supremă a confirmat (affirmed), printr-o opinie majoritară formulată de judecătoarea Ruth Bader Ginsburg, hotărârea Curții de Apel a SUA pentru al Doilea Circuit dată în sprijinul reclamanților. Departamentul de Stat al SUA a inclus Hezbollah pe lista organizațiilor teroriste străine (FTO) la 8 octombrie 1997, iar Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a fost trecut pe aceeași listă la 15 aprilie 2019.

Surse (KST)

• Contul oficial de X al Casei Albe (23.10.2026): https://x.com/WhiteHouse/status/2113657252343353448
• Contul oficial de X al Corpului Pușcașilor Marini ai SUA (23.10.2026): https://x.com/USMC/status/2113631537417601255
• Contul oficial de X al Ambasadei SUA în Liban (23.10.2026): https://x.com/usembassybeirut/status/2113661266812162314
• DVIDS, „Camp Lejeune community commemorates 43rd anniversary of Beirut bombing with memorial observance” (23.10.2026): https://www.dvidshub.net/news/577753/camp-lejeune-community-commemorates-43rd-anniversary-beirut-bombing-with-memorial-observance
• Fotografii DVIDS, „Memorial Observance Ceremony Held in Remembrance of the 43rd Anniversary of the Beirut Bombing” (23.10.2026): https://www.dvidshub.net/image/10043457
• Biblioteca Prezidențială Ronald Reagan, „Address to the Nation on Events in Lebanon and Grenada” (27.10.1983): https://www.reaganlibrary.gov/archives/speech/address-nation-events-lebanon-and-grenada
• Departamentul de Stat al SUA, Foreign Terrorist Organizations: https://www.state.gov/foreign-terrorist-organizations
• Curtea Supremă a SUA, decizia în cauza Bank Markazi v. Peterson, nr. 14-770 (20.04.2016) și dosarul cauzei (docket): https://www.supremecourt.gov/docket/docketfiles/html/public/14-770.html